Imi vreau libertatea inapoi

Michael James 03iunie2008 rense.com

Ieri mi-am facut drum spre Bad Homburg Polizeidirektion (Inspectoratul de Politie) pentru ceea ce credeam ca va fi un schimb onest de opinii cu un anume Herr Müller care a fost insarcinat de Comitetul Central al Evreilor pentru a-mi citi reclamatia si a cauta o acuzare. Eram cu o saptamina intirziere in a raspunde invitatiei , casuta mea postala din Friedrichsdorf necontrolind-o cu regularitate.
In Germania si in alte 5 state membre ale Uniunii Europene Sovietice Socialiste, negarea ideologiei oficiale a holocaustului se pedepseste cu pina la 5 ani inchisoare. Am fost acuzat de evrei de o asemenea crima si acum incearca sa ma puna in spatele gratiilor, sa-mi blocheze contul in banca si sa-mi confiste proprietatile.
La opt dimineata l-am intilnit intr-adevar pe Herr Müller si ne-am intretinut veseli putin, spunindu-mi ca ofiterul desemnat cu anchetarea mea este Frau Müller (fara inrudire) si nu este asteptata sa soseasca asa devreme. M-a sfatuit sa merg acasa si sa sun pentru a stabili o intilnire. Nu-mi sta in fire asa ceva asa ca i-am spus ca daca tot sint acolo mai bine am sa astept la o cafea si french fries la cafeneaua locala. Herr Müller mi-a aratat drumul si s-a scuzat ca nu ma poate conduce el insusi.
M-am ratacit. Scurtaturile din Bad Homburg sint atit de incurcate pentru cine nu locuieste aici incit am ajuns la vreo 2 km de Inspectoratul de Politie doar pentru a afla ca imi trebuie aproape 90 min pentru a ma intoarce pe jos. Frau Müller a avut rabdare sa ma gaseasca si sa ma insoteasca regulamentar la etajul al treilea, amintindu-mi ca eram o saptamina in intirziere. Herr Müller ma spiona din spatele automatului de cafea si zimbind m-a intrebat daca am gasit cafeneaua fara sa ma ratacesc. Am ris.
Si iata-ma aici! Frau Müller, o femeie foarte eficienta si atenta, m-a rugat sa ma simt confortabil in timp ce ea se va uita peste dosarul meu. Parea mai degraba o functionara sociala decit o politista.Mi se parea ca am de a face cu un programator cu o puternica inclinatie feminista. Desi era o prezenta placuta, Frau Müller nu a zimbit nici macara o data in ceea ce avea sa devina un extenuant interviu de trei ore. Fara sa fie o chestie sexuala, am facut intotdeauna femeile sa zimbeasca. Face parte din mine, imi place instinctiv compania femeilor si le tachinez cu glume .
Frau Müller este un ofiter de politie excelent. Isi cunoaste marfa. Nu este in afacerile de conectari inter-umane. Este in afacerile cu urmari penale, amenzi si termene de privare a libertatii. Doar un minut mi-a luat sa-mi dau seama. Mi-am dorit sa-si faca aparitia Herr Müller cu o cafea in mina. Am vorbit cu el doar citeva minute si am stiut ca e tipul cu care poti sa bei o bere.
Ea mi-a verificat pasaportul si legitimatia de jurnalist independent. A vrut sa stie totul: formarea mea, experientele mele de elev, studiile universitare, calificari, fosti angajatori, salariul mediu, carti preferate, siturile web preferate, starea sanatatii, luptele mele cu guvernele Germaniei, Marii Britanii si Kenyei din anii ´90, despre familia mea, vederile mele politice, inclinatiile filozofice si relatiile cu fosta mea sotie. Iat-o acolo tastind, multiple activitati, Super Femeia. Au interesat-o toate! Mai putin convingerile mele religioase si spirituale.
Apoi au venit rapid si intrebarile serioase.
" Negi Holocaustul?"
"Definiti Holocaustul."
"Ce vreti sa spuneti? Despre Holocaustul evreiesc vorbesc. L-ati numit chiar "presupunere" in scrisoarea adresata Consiliului Evreilor. "
"Daca va faceti timp sa studiati Vechiul Testament, veti invata ca in ebraica, Holocaust este forma prescurtata pentru sacrificarea prin incinerare oferita lui Hashem (Dzeul evreilor) in schimbul unor favoruri. Aproape la fel este definit in Enciclopedia Evreiasca."
"Holocaustul este o incinerare masiva?"
"Nu, era facuta in scopuri religioase, deseori incluzind moartea unei oi sau a unui miel. Iudaismul modern nu mai practica ritualul sacrificarii "Holocaust", cel putin nu oficial. "
Frau Müller era impietrita, nu mai auzise niciodata asa ceva.
Neincredera era evidenta in ochii ei. Dar acum a intilnit un om care a lasat scoala cu un "10 cu felicitari" la religie, istorie si engleza. Teren nou pentru ea.
"Cum ati defini Holocaustul in termenii celui de-Al Razboi Mondial si a celui de-al Treilea Reich?" -intrebare capcana.
"Intelesul cuvintului Holocaust nu se schimba in Enciclopedia Evreiasca si in scripturile evreiesti. Doar ce vi l-am definit."
I-am simtit nesiguranta si am cautat sa o protejez.
"Crestinii fundamentalisti credeau de asemenea ca Isaac era predestinat sa devina primul miel sacrificat. Conform Vechiului Testament, in ciuda erorilor sale, indica evident catre Domnul nostru Iisus drept cel care isi va sacrifica viata din dragoste pentru toti oamenii. Povestea lui Isaac, adevarata sau nu, a folosit drept motiv narativ pentru dragostea Domnului pentru omenire si a suferintei pe care era dispus sa o indure. "Hei, eu sint Tatal vostru. Si va iubesc!"
Asta era dincolo de puterile de intelegere ale Frau Müller. S-a oprit din transcriere. Nu a inclus declaratia mea in raportul ei final. In biroul meu e un tip care vorbeste despre Iisus. Cred ca e timpul sa sun psihiatrii sa-l umfle de Paxil.
"Imi cer scuze, stiu ca Iisus este urit in Uniunea Europeana. Nu am vrut sa va jignesc."
Frau Müller m-a strafulgerat cu privirea. Nu vroia sa auda de Dumnezeul Atotputernic, care a trait printre noi ca fiinta umana pentru a suferi o moarte cruda si agonizanta din miinile celor care se autointitulau Evrei.
"Deci, nu negi Holocaustul?"
"Neg validitatea tuturor cartilor scrise de oameni. Neg toata istoria oficiala. Neg orice nu am vazut cu proprii mei ochi ceva reprezentativ pentru a-mi forma un adevar formal. Cartile de istorie sint scrise de catre cei care au cistigat razboaiele si au avut bani sa plateasca publicarea cartilor. Aceasta mi-a fost spusa de catre profesorul meu de istorie de la Scoala de Gramatica King Edward VII. Dl. Hutchins, un foarte competent profesor de istorie, mi-a spus ca asa-numitul Holocaust evreiesc este o problema inca nerezolvata. Dumnezeu mi-a poruncit sa-mi ascult parintii si profesorii, la vremea respesctiva era aplicata tuturor elevilor englezi."
"Nu poti nega istoria, este imposibil! Ai citit cartile, ai vazut filmele!"
"Frau Müller, sint nascut in 1959. Nu am nici-o experienta personala asupra a ceea ce s-a intimplat inainte de deplinatatea facultatilor mele mintale. Sinteti ofiter de politie, aveti nevoie de martori. Nu te poti baza pe un ne-nascut in a deveni martorul unei crime care a avut loc decenii inainte de a se naste el. Judecatorul iti va ride iar cariera ti se va sfirsi. Marturia falsa este interzisa de Dumnezeu. Daca marturisesc fapte la care nu am fost prezent, atunci este marturie falsa iar pentru asta, sufletul meu si al dumneavoastra vor fi blestemate pentru eternitate."
Cu aceasta, am purtat-o pe Frau Müller intr-o alta dimensiune. Sa o ajut:
"Doamna Müller, ma intrebati pe strada cum este "sa fii mama de gemeni"? Nu ar fi o intrebare ciudata pentru un barbat?"
"Iti poti folosi Vorstellungskraft (imaginatia). Iti poti imagina cum e sa fii mama. Sint o multime de carti care ajuta barbatii sa inteleaga asta."
"Dar Frau Müller, imi sugerati sa folosesc imaginatia intr-o problema stiintifica legata de religie iar pentru mine si pentru toti cei implicati in stiinta conservarii datelor istorice este inacceptabil. Istoria ar trebui sa insemne fapte si probe evidente nu ce ne imaginam noi ca ar fi adevarul. Nu este oare posibil ca un anume grup sa-si fi "imaginat" istoria cu totul altfel decit ar fi fost cu adevarat?"
Frau Müller nu a raspuns. Putin a zimbit pierdut. Am redus-o cu logica si aproape ca mi-a parut rau. Nu am intentionat sa o fac sa para redusa, nu imi sta in stil. Ii urasc pe cei care practica superioritatea unei specii: Elita satanista ii domina. Nu mi-a mai ramas decit sa-i urez toate cele bune si sa aiba grija de ea.
Frau Müller este o femeie inteligenta care a avut, cred, de-a face de-a lungul anilor cu "criminali cu gindul". Era ceva in ea care o facea irezistibila. In ciuda modului de abordare dur si a incapacitatii sale de a ride la glumele mele, o gaseam atractiva. Mi-a refuzat sec invitatia la restaurant. Ma gasea prea profund intelectual si introspectiv. Am insistat asupra unei cafele fara nici-o legatura cu cele discutate. Fara sanse. Dar mi-a oferit sansa de a-mi revedea declaratia si de a face ulterioare modificari. Eram atit de obosit si lipsit de concentrare incit am sarit peste asta. A inteles gresit aproape tot ce spusesem. A raportat ca "Michael James are in vedere filozofii Plato si Socrate care au murit pentru a salva umanitatea." A trebuit sa o corectez ca Socrate, si nu Plato a preferat sa moara pentru adevar otravindu-se decit sa aiba o viata bintuita de demonii minciunii.
Am adaugat de asemenea un nou si concludent paragraf:
"Dar niciunul dintre acesti oameni nu se pot compara cu El, care a murit nu doar pentru Adevar dar pentru intreaga umanitate: toate femeile si toti barbatii. El este alaturi de noi in fiecare zi si numele lui este Iisus Hristos. El este Domnul!
Frau Müller era nefericita. Desi am mentionat numele lui Iisus de cel putin douazeci de ori in timpul interviului, nu a fost inclus nici macar o data in raportul final. Nu se astepta la paragraful final. Stiam ca am sa mai aud de ea, si puteam sa ma astept la ce era mai rau.
Ma intorceam spre centrul orasului Bad Homburg, pasind pe Saalburgstrasse in arsita zilei, in timp ce ceva incepea sa se revolte in mine. Ma simteam de parca aveam un ciocan pneumatic in stomac, gura mi se umplea de saliva. Am spionat in spatele unei cabine telefonice unde se afla un tomberon gol. Nu se afla nimeni in preajma. Am golit complet cotinutul stomacului in tomberon. Nu mi-a fost asa greata nicicind in viata mea, si ma indoiesc sa ma mai simt asa rau vreodata.
Am luat-o pe Urselerstrasse spre Gara, continuind sa ma simt de parca as vomita inca o data in fiecare clipa. Apoi, dintr-odata greata a fost acoperita de o tristete incredibila. Am plins fara sa ma vada nimeni, strada era aproape goala si eu purtam ochelarii de soare. Nu plingeam pentru mine sau pentru cineva anume ci era doar ceva inauntrul meu pe care nu puteam sa-l explic. Vedeam lumea printr-o prisma noua, ma simteam incatusat intr-un matrix incredibil de rau, o captivitate imensa.
Dintr-un taxi care trecea alaturi se auzea o portiune din "Breakfast in America" al celor de la Supertramp, unul dintre albumele mele preferate pe cind cresteam in Anglia. De fapt, mi-am pierdut inocenta pe sunetele inalte de la Dreamer. Se numea Sarah, si mi-a provocat o febra glandulara. Era o pianista excelenta, si si-a demonstrat talentul imediat ce am simtit miscarea planetei pe scala Richter si toata fiinta mea a trecut de la baietandru la psudo-barbat. S-a uitat la mine si a ris, nu era ceva nou pentru ea. Eu eram in al noualea cer cu Supertramp, Sarah, vin de coacaze si aroma unei dupa-amiaze englezesti.
Pentru prima oara in 16 ani de cind locuiesc in Germania, mi-a fost dor de casa. Stiam ca acele timpuri nu se vor intoarce dar eram coplesit de nostalgie. Jethro Tull, Pink Floyd, Led Zeppelin, Mike Oldfield, Gallagher si Lyle, Genesis si Uriah Heep. Eram generatia strivita intre hippies (pe care ii detestam) si punks (in care nu aveam incredere). Acelea erau zilele cind alergam pe o BSA250 neasigurata si fara casca. Obisnuiam sa ard strada de tara intre Lytham St Anens si Wrea Green cind jucam cu politia de-a "soarecele si pisica" desi ei ar fi putut sa ma ajunga pe mult mai puternicele lor Honda. Am fost totusi prins o singura data cind, ofiterul de politie mi-a tinut o predica despre condusul fara protectie adecvata pentru ca apoi sa calarim impreuna pe motocicleta lui pina la cea mai apropiata taverna unde m-a invitat sa-i ofer de baut, declarindu-se "in afara serviciului".
Aceea era Anglia anilor ´70. Eram liberi, vorbesc serios. Indiferent de clasa lor sociala, englezii se bucurau cu adevarat de o libertate fizica, spirituala si intelectuala care nu s-a mai repetat de atunci. Eram liberi sa punem intrebari jenante. Daca nu erai de acord cu ce era scris in cartile de istorie nu venea nici-un politist sa-ti bata la usa si se te ia pentru interogatoriu.
In ciuda stagnarii, a unui dezastruos guvern Laburist, intreruperi in aprovizionarea cu apa, cumparaturi provocate de panica, pub-uri inchise devreme pentru ca ramasesera fara bere, parinti care (in ochii nostri) se transformau din truditori la cartofi in figuri fascinant de amuzante dupa doua "lovituri" de Mary Jane, fascinatia pentru Twilight Zone in compania prietenilor in mansarda plina de coji e banane si jurnale Rizla, eram auto-proclamati rebeli fara cauza pentru a ne lamenta.
Contra-argumentam respectuos si coerent cu profesorii. Rideam la glumele cu evrei, scotieni si francezi dar nu am fost niciodata arestat pentru "ura rasiala". Mincam alimente pline de colesterol dar ramineam slabi ca scindura. Ne imbatam cu vin de casa si bere, ne "rasuceam" singuri tigarile, ne organizam cu precizie militara intilnirile cu fetele de care ne indragosteam. Dura saptamini intregi de sharm, dupa-amiezi interminabile de inutile facturi telefonice (multumesc tata) pentru a pune mina pe fata. Era vorba de dragoste romantica, nu de sex: saruturi frantuzesti in iarba inalta, scufundindu-ne unul in ochii celuilalt pina ce soarele cobora in Marea Irlandei .Pentru mine erau timpuri de magei si posibilitati interminabile.
Anglia pe care o iubeam nu mai exista. Germania, care m-a adoptat in 1992, nu este nimic mai mult decit parodia unui animal de casa, sustinind un stat politienesc: o republica sionista bananiera de ipocrizie respingatoare de Hristos, teama, represiune, saracie crescatoare si infometare. Noi europenii, am pierdut controlul. Spectacolul s-a incheiat.
Ieri am plins pentru ca mi-am adus aminte cum e sa fii liber. Imi vreau libertatea inapoi. O vreau atit de mult incit ma doare si nu-mi pot opri lacrimile.